Copilărie?
Infinită inocență!
Adolescență?
Răzvrătire tulbure.
Tinerețe?
Uragan de experiențe.
Maturitate.
Echilibru instabil.
Senectute.
Regrete...Ceva înțelepciune?

Ne construim prin experiențe:
cu cât mai dure, cu atât mai sensibili,
paradoxal mai puternici, dornici de viață.

Dupà multe lacrimi câștigăm zâmbetul.
Doar așa putem pretinde,
că suferința n-a fost în zadar.

Prin durere învățăm compasiunea.
Darul binemeritat,
al omului pentru omenire.

După disperare...vine...înțelegerea.
Teoretic. Altfel,
n-ar fi nici lumină, nici liniște.

La final, moleculele emigrează.
Dornice să întâlnească acel ceva,
ce le lipsea iremediabil.

Și ... povestea reîncepe!