O, sălășluirea-n tăcerea grădinii-amurgite,
Când ochii surorii s-au deschis în frate rotunzi și-ntunecați,

Purpura zdrobitelor guri
S-a topit în răcoare de seară.
Oră ce sfâșie inima.

Septembrie-a pârguit auriile pere. Dulceață de tămâie
Și daliile ard lângă vechiul gard
Spune!noi unde am fost, când în luntrea neagră
Trecuserăm seara pe-alături,

Deasupra zbura cocorul. Brațele înghețând
Strângeau ceva negru, și sânge curgea înăuntru.
Și albastru jilav înconjurâdu-ne tâmplele. Biet copilaș.
Adânc meditează din ochi știutori o seminție sumbră.




Traducere Mihail Nemeș