măi dragă le-am spus eu cuvintelor care
mă așteptau pe peron m-am întors la voi
din războiul meu cu lumea reală tras la
față și fără vlagă le-am dat un rând la
bufetul din colț cu toții știam că urma
să fiu jefuit de tot ce aveam ascuns în
ventriculul stâng și mă rugam să nu îmi
găsească metafora lustruită ca o lentilă
zeiss prin care încercam să îl apropii pe
d-zeu la masa murdară sta fiul omului
alături cuvintele care îl vor trăda până
va cânta cocoșul eram la o cină de taină
cuvintele toate aveau cearcăne de sfinți
bizantini și picioare nespălate vorbeau
între ele simplu firesc despre vreme
despre ce au mâncat și ce vor iubi cu
siguranță cuvântul nu poate spune nimic
mai mult dacă nu e scris de poet în vitrina
restaurantului o noapte luminoasă îmi
transforma în nimb aburul respirației
semn că urma să urc pe golgota poemului