Surâsul de prinţesă furată de necunoscuţi
are-n el o umbră răcoroasă-n dulce amiază,

o alcătuire cu înţelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,

o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simţit cum fuge gândul din memoria sângelui.

Şi,
în surâs înfloreşte faţa de piersică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de păpădie pământeană.

Se vor mişca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce, nu se vor opri,

florile din grădini se vor îmbăta şi vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,

nu pot să le mângâi din ochi fără să le dăruiesc
dragostea mea ruptă pentru ele.