agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-05-06 | |
unele subiecte se cuvine să rămână tabu
aşa cum drumurile cu sens interzis sau moartea vom opta eu pentru aleea cu magnolii tu pentru alte culturi pragmatice în perindările mele estetico-idealiste voi creşte în continuare pepiniere de vise în care desigur nu vei mai fi tu te vei întoarce în trecut în convingerile tale făcându-mă vinovată chiar dacă nu vei găsi nici măcar minimul argument vei persista în irealitate îmi vei pune rochie mov şi cercei cu turcoaze necondiţionat îmi vei întinde pajişti cu libelule şi fluturi nimeni nu se va amesteca în planurile tale: în fapt eşti demiurgul cu drepturi depline asupra propriei creaţii! vei fi hair-stylist-ul meu personal şi duhovnicul şi împăratul într-o lume în care statutul masculinităţii alpha se cuvine cu sfinţenie nesfântă a fi prezervat mă vei acţiona simplu de tot/ aproape facil printr-o banală apăsare de taste vei exclude din start Control save-ul din destinul meu la stânga la dreapta tot înainte... tot în spate voi fi purtătoarea de cuvânt a lumilor tale ridicate pe rămăşiţele enunţului meu cândva dezvoltat şi integru te vei întoarce în trecut... nu al meu te va durea îmi vei duce lipsa mă vei urî: nu vei regreta! dar ştii... serile acelea nu au fost niciodată ale noastre... nici atât nopţile o trecere voit imprevizibilă a orelor în care fiecare aştepta altceva eu o minune / tu o abdicare! şi atunci întâmplării noastre îi vom pune un titlu comun niciun rating nu ar putea rescrie scenele lipsă... stupida autoiluzionare nimeni habar nu va avea de vreo epocă... de minima tramă şi care va fi fost la o adică punctul paroxistic foarte probabil cu prima ocazie scenariul va sfârşi prin a fi mototolit între degetele aprige ale marelui vânător de drame/ înrăitul amator devenit profesionist de intrigi hiperromantice nu... nu mă doare! nu... nu te urăsc! nici măcar nu-ţi simt vreo lipsă! în fapt unicul perdant eşti tu pentru că eu eu nu te-am avut niciodată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate