agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-05-09 | |
iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic neavuţii pui se vor pierde din realitate în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului starea va întâlni cuvântul despuiat va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare până la copac... până la înger... până la noi dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis vom păstra din încăperile sufletului pivniţa şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta! ar fi trebuit să ştim... măcar să nu uităm! din când în când şi neluminii să-i facem loc astfel să delimităm iubirea de moarte! scriem cuvinte... le privim ciudat: selfie-ul este conceptul impropriu pentru epocile revolute neanticipând individualismul timpurilor intrate în singurătăţi rupem legăturile cu orice formalism (chiar dacă unii ne-ar putea suspecta de neprieteni) interiorul reconfigurează semnificaţiile/ felul în care omul este atât de anapoda fără Dumnezeu dâra de căinţă concepe un poem... Poemul... până la casa pelerinului ostoindu-şi tristeţile prin creditul acordat florii în stadiu de proiect şi asta se cheamă speranţă! marea glaciaţiune se va pune de-a curmezişul cuvintelor suficient de tandru cât înţelesurile să nu abdice până la desemantizarea ultimă copacii mai au o şansă chiar şi omul! între timp vom merge goi lăsându-ne posedaţi de sentimente între alb şi nimic siluetele acestea subţiindu-se-n umbră altfel privind la nimicnicie şi plenitudine !ne vom face fărâmiţe hrana cosmosului religios! o pasăre va cuprinde sub cortul aripilor iubirea confundând-o probabil cu puii ei cuminte ne va aştepta din-nou-întruparea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate