Sub piele, nervii mei se scaldă-n lumină
cu subţirimi de simţire îţi pot măsura
înlănţuirea în care vrei să mă prinzi,
nu mă las folosit pe umerii tăi de floare
şi mă zbat să scap din pânza ţesută abil
ce mă înfăşoară mereu în straturi.

Îmi vine să strig în tăcerea care mă domină,
oraşul mă-nchide între ziduri
şi pune la porţi zăvoare ascunse,
tu mă priveşti de pe zidurile înalte
stând nevăzută ca o fantomă de ceară
ce mă priveşte cu o candoare
împietrind voinţa leului hăituit.