marea e a nimănui
și a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandrețe
singurătatea unor țărmuri
și nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeților
în lumina pustie a lunii
și urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deșertului

cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor

și pescărușii aceștia albi
care despică orizontul
care sfâșie stâncile
și sarea valurilor
și insulele din oameni
și inima oamenilor
cu un țipăt
primordial