agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-05-19 | | e iarnă prea vastă-ntre noi suntem prea roșii sub unghia albă-a memoriei oasele ni se izbesc de cer trag fără milă gloanțe de carne-n rafale blurează timpul face ravagii crivățul sângelui artere oarbe împodobesc drumuri fragile fără de noi strigătul ne albește nisipul de invazia măștilor clepsidra se umflă râul de spațiu devine o mare ce nu ne poate cuprinde în clopotnița trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură e iarnă ceaiul clocotește în cană aburul ne desparte ochiul în două dinții ciobesc arderi deșarte printre ciute o haită de lupi sparge blândețea în schije de foame noaptea se scurge în pântec sideral de sălbatic caldă ca o rană flămândă golul exhibă esențele mâna prea rece zadarnic te cheamă amintirile se retrag în tranșeele sinelui curbează sunetul până se frânge în sine îndoliate înstrăinări prin firide desfac în panglici nume destrămate la capete prea ades numărate de neguri vertebrele gemene declanșează apocalipse frenetice trombe de inimi fără zăbală ne iau în copite ne frâng în ispite pe tipsie de lună frământă focul fără de flacără lichefiază femurul vântului gonim fără odihnă cu lasoul strâns peste coaste nu contează râsul ne este cusătură măiastră înveșnicește dimineața genunchii devin ciutură în fântâna pupilei setea din vârful degetelor scrâșnește ca un balaur de piatră dacă ți-s grele orbitele goale soarbe-mă ca pe-o cuminecătură iubite să ne prindem umbra strălucitoare sub noi dăltuim trepte acasă vom fi în pururea roșii de sânge cu tiară de rege pe capul din coșul călăului pereții de aer casant se depărtează din ce în ce mai mult frig înghit în cascade ceaiul alunecă fierbinte pe gâtul ursitei feliază înțelepciunea îmbrăcată în zgură bisturiul cuvântului nimic nu e nou deși cel știut de straie se schimbă mereu lumea respiră tremură şi muşcă din mine tu țipi sacadat în atele de-azur e iarnă pe marginea cărnii ca un abur de gheață mă-nfășor dorului de-a fi unului poem infinit e iarnă şi încă o moarte albă despică viaţă în cruce
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate