Aș vrea să mai colind coclauri,
ore întregi,
fără vreo țintă.

Sandalele să le arunc!
Și-n iarba udă,
să pășesc desculț.

Lenea să-mi răsfăț apoi,
cu puzzle-uri din nori
și cu pastel de fluturi.

Să las soarele de mai,
pielea să mi-o gâdile,
până când,
jumătatea stângă,
dori-va umbră.

S-ascult cu ochii închiși,
190 bătăi pe secundă -
zbor de albine.

Și când,
oasele vor hotărî,
c-a fost destul,
dacă...
va veni acel moment,
să-mi stăpânesc râsul,
râsul-plânsul-furnicat,
din amorțeala acelui
" dolce far niente"...
cu miros ispititor de miere!