mă pândești constant
habar nu ai
cum fiece dimineață îmi trece cu sfințenie
printr-o grădină
printr-un miracol
de unde și dâra aceea inefabilă
ca și cum o magnolie și-ar elibera sufletul
nelăsând niciun mort în urmă

intrată în alura mea personală
în interioare cu deschidere amplă
această parfumerie naturală
cu vitrine și cristal
ochii mei potrivindu-și adâncimea
în tentativele cosmice ale mării
doar în aceste felii proaspete de pepene roșu
în boabe de struguri și brioșe cu frișcă

zgomotul muzical al sălciilor!
briza!
numai pașii de balerină
frustrând timpul
atât de greoi... de uituc
în trecerea lui

mă pândești constant... mă pierzi
nu ai cum să intuiești
rudenia mea de sânge cu levănțica
cu grămăjoarele de vanilie izmulițe esențe și carmine... busuioc cyclamen pătrunjel
apa aceasta primordială cu care îmi limpezesc fața
descotorosindu-mă de prejudecăți
empatizez cu poemul ierbii/ prelungesc verdele
dincolo de drumuri cu acces prohibit

o nălucă se strecoară!


[oamenii uită
să-și arunce
în dulap
hainele iernii
într-o jenă neputincioasă
sunt convinși că doar pielea
pielea lor poartă vina!]

mă pândești
transpiri
eviți contactul
cu tine
(in)constant
trudnic
salahor
încerci
să-mi numeri vârstele
omițând
că aici
nimeni nu îmbătrânește vreodată.