împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peșteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemișcare / totul e ură & dependență

ne retragem în paturile noastre albe și moi ca în niște vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanțele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinși pe asfatul fierbinte / avem brațele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăși bariera

batem din aripi & în sfârșit liniștea coboară înspre noi
doi plămâni uscați împachetați în folii/ urcați în containere / duși pe un vapor
și lăsați să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonați în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi