ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruși
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorități
am rupt pânza aceea densă
întreținând iluzia continuității... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurențele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somații

mi-am spus:

spaima poate să mai aștepte
eventuale germinații estetice
într-un spațiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înțelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulți!
nu mă tem de însingurare!
am învățat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparențele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanțele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!


ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruși
această trezire la realitate când înțeleg
că orice moarte se declanșează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoștință de cauză optez

să mă doară