trăiesc ca un copac cu viermi sub scoarță
rod nestingheriți din nervurile mele
îmi vine cu cerul să mă iau la harță
curând o să m-acopere o pulbere de stele.

curând n-am să mai văd magia luminii
nici farmecul culorilor formând un curcubeu
voi rătăci ca duh și-o să mă latre câinii
până voi găși un drum spre Dumnezeu.

voi fi un suflet pe clopotul din turlă
sperând să-l fac să cânte la liturghie
voi pleca de-aici cu trâmbiță și surlă
căci mi-am croit un drum prin poezie.

ce pot să fac când sufletul meu urlă?
ca lupii la lună în noaptea târzie.