Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.

Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.