Zguduitor e cântul suit în singur clopot
din noaptea vieții, veșnici de se arată Zorii
strivind în carne calea de gânduri iluzorii,
de cuget ce rodește al neputinței ropot.
În roua dezrobirii în sânge doarme somnul
ce a nefi trezește și strigă-n țeluri mici
de oameni idealuri fraterne-n vis cu Domnul
și a minciunii floare e veștedă aici.
Pitit în umbra albă te scriu în stihul van
ce-ți desenează coaja, ci nu în miez pătrunde
iar în odaie ruga, izbindu-se-n tavan
ca-n temniță nu are a se-nălța pe unde.
Ci toate-n urma morții s-or chibzui eterne

e amintire scribul, dar pururi Azi deșterne