mă simt liber în neînsemnătatea mea
pe pământ
mă bucur de zorii de zi
ca un cal sălbatic
ca și cum aș putea cuprinde
marginile lumii
cu niște copite încă
neatinse de zbor

zgomotul aripilor mele în galop
sărutând iarba
pe sub umbrele largi de nuci
și întunericul care mă cuprinde
pe străzi anoste
în pânza lui de păianjen
gemând de închipuiri

mă simt puternic stând
la celălalt capăt de vuietul lumii
privind identitatea profundă
a orizontului
de unde aștept să apari
ca o enigmă
în tropotul anonim al cailor
liberi