seara se stinge în cuiburi uitate de păsări
totdeauna mă întristează casele părăsite
se strânge-n mine o dojană nedeslușită
o singurătate bătută de friguri
noaptea nu vine pentru toți odată

privesc de pe drumuri perspectiva
mi se pare în același pas cu orizontul
și nu mă las copleșit
iubirea o știu cum se desfășoară alături
în tine înfloresc sălciile
unii pescăruși s-au mutat de la mare
nu am nevoie de nicio înțelegere
ci mai mult de o inimă să o simt
cum bate pentru mine.

Când văd atâta zarvă pentru nimic
se naște-n mine o nepotrivire de suflet
fără aripi
doar tu și lumina sunteți sărbători
cu gândurile îmbrățișate de ploi și vânturi
care mai trec înnebunite de instincte