lumina
pune-n orbită coroană
(de-i zeul sau umbra tăiată de-o lume canibală
încă nu mi s-a confirmat)

numai hlamida de carne este zdrențuită
de ciclonul timpului

apa umflă cu sete porturile celulei rebele indiferent de toanele lunii

palma apucătoare contabilizează avar
oamenii de tablă
care defrișează furioși pădurile sângelui

îmi putrezește sub limbă
jăratecul
când mă rostesc în lume fără oglindă
strălucirea roșului ilegal fisurează scutul la încheietura înțelegerii

mă scuipă
îndărătul pleoapei
cel ce vede un măcel de lumină și nu mă-neacă în lacrimă