La final,
după tot ce a ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
și piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morții noastre.
cine știe câți vor mai fi pe mal
și se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu și-or fi savurat și ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
și ne naștem mai înțelepți la răsărit
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?