S.
Tu știi că iubirea de azi funcționează
ca o strategie de marketing. Acum, cînd umblu fără grijă
prin lume, vinde-mi o dobitoacă urîtă cu bube
și arată-mi cît poate fi de frumoasă.

D.
Ea lunecă prin oraș cu inima neagră în brațe,
ca un asteroid trecând linia Paradisului.
I-am privit mâinile, neiubite.
I-am privit gâtul, nemușcat.
Picioarele, pe care cădeau meteori altădată.
Când s-a oprit troleibuzul, a ridicat ochii din telefon
și atunci am văzut: era înviată din morți, precum Lazăr, și hăituită.
Era scuipată și lovită cu vorbe, ucisă și înviată din nou.
Pentru ce ai uitat marea iubire, marea cursă?
De ce respiri și te plimbi, nestingherită, prin lume?
Frumusețea e în cel care moare.
Moartea, în cel care iubește mai mult.

S.
Ea, de fapt, are în față ceea ce numim acum,
în termeni magici, service line. E drept că arată ca o mireasă,
așa, cu morțile ei de uz literar și franjul filozofic
al rochiei tîrît printr-o dîră de sînge.
Și nu o crede nici Lazăr, nici ochii tăi, nici oamenii
hazardați în autobuz. Moartea ta, cînd ajung acasă,
eu aleg să o dau la găini.

D.
Sttttt!...Și Socrate, femeie, a jertfit un cocoș lui Asclepios
și Domnul a scris cu degetul în nisip.
În tine, dacă scormonesc în adânc, dau peste cuvintele lui.
Și gura ta mirosind a cucută și pepsi; o tehnică de camuflaj,
precum klingonienii din Star Trek, o uitare de sine,
un discurs taumaturg pentru răsfățatele zilei.
Privește în jur, cu mâinile pipăind scaunele troleibuzului,
ușile lor semi-blocate, fricile și binecuvântata prostie umană.
Ascultă, nu auzi inima păunului care cântă,
în oala sub presiune?!
Și cântă, zeiță, mânia... și fericirea din care nu vei scăpa niciodată!

S.
Da, nu suntem noi cei ce pot face piața.
Trec ce-ai spus acum, pe flipchart (pentru mental coaching),
însă nu semnez și nu pun nici dată, căci ne rîde,
rîde dobitoaca, mister Demiurg.