Seară de vară ,culori care ard ,
jăratec de dor ,mi-s ochii visare,
cuvinte se sting în prag de anotimp,
am fost o lumină pierdută pe cale.

Ramâne-amagirea să-mi bată la ușă
şi sună chimvale în colț de odaie,
doar vântul şopteşte prin ramuri de plop,
ducând nemurirea prin margini de lume.

Traiesc izolat ,cu gânduri departe ,
le pun în balanță si-apoi le măsor,
şi ncerc calculând din şapte în şapte,
sa ajung la limanul ființei ce sunt.

Rămâne amintirea şi umbra poveştii
trăită efemer de tine şi eu ,
nu pot să alung năluca speranței ,
caci ești orizontul şi soarele meu.