Îți scriu pentru că nu pot să-ți vorbesc în față,
ești dusă prea departe,
am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistență
și o am învelită-n dragoste aprinsă,
oricât de rău ar fi, e mai bine decât în altă parte
și mă simt chiar bine.

N-am alte veleități și nu cred în realizări fulminante,
nici nu vorbesc prea mult și nu mă plâng
așa cum fac cei ce se iubesc de nu mai pot
și apoi se despart repede,
nu există susținere fără propriul efort,
nu poți trăi ca o liană pe trunchiul unui copac,
te poate ucide cu umbra deasă,
dacă tristețea și bucuria nu și-ar da rând
cum vom izbuti.

Dacă vrei să te întorci, să nu-ți fie rușine,
nu interesează pe nimeni,
astăzi a luat naștere o nepăsare individuală,
o tăcere durută
prin care înoată fiecare om.

Tu hotărăști,
o să mă găsești la fel de hotărât,
să-mi trăiesc viața în fiecare clipă
ca în tinerețe.