N-am fost niciodată întors din drumul cunoașterii
doar acum am înțelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocație și informație,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
și mă tem să mă înscriu în obișnuința vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă și nebunie
și nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeași plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
și nimeni nu-i știe capătul.
A rămas între tine și mine temperatura fluidă
și anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătății frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simți totuși lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
și lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniștea cuvintelor.