oarba


dintotdeauna ea nu vede, nu vede nicicând …
nicicând oarba n-a văzut nimic;
niciodată n-a știut și nu știe cine este …
o! nu se știe de unde ea vine, nu se știe …
merge în toate direcțiile pe bâjbâite,
neștiind unde, fără a ști unde se află …

ea nu are ochi, nici loc pentru ochi,
dar are mulți dinți și multe gâturi lascive,
din care urlă nevorbind, neauzind …

surdă și mută este, dar are mii de nări
și papile gustative pe tot corpul
în neoprită rostogolire;
are nenumărate mâini, născând alte mâini;
este o vermină de mâini;
ramificând noi apucătoare mâini.

ea o caracatiță este cu întuneric de tentacule
cu mii de ventuze, toate servind același cioc
al unui sac fără fund în expansiune,
fără ochi însă, fără ochi…

ea cu hydra din Lerna ar semăna, cu charybda,
cu o uriașă tarantulă fără ochi,
cu haita de lupi turbați, cu un furnicar,
cu un babilon, cu milioane de cizme în cadență
cu legiuni de șenile scrâșnind,
cu un parlament fără cvorum,
cu un cancer progresiv pe ai lumii ochi …

ea ar fi de parte femeiască dacă ar fi ca noi,
dar nu e ca noi, ea pândește în noi,
crește în noi; piatra din miezul pustiei ar fi
de care ne-ar zălogi … ea numai sexuri,
numai poftele întru îngălată nerușinare,
cu toate dorind, cu toate chemând …
un punct focal prin care trece tot universul
ar fi, dar ea nu poate trece …
o sferă de sfere, o lume într-un punct,
o cădere din vârf a sorilor în hău
este ea straturi – straturi în derivă …
o ispită cât viața, o zbatere în gol …
somnul cleios de asfalt este ea
cu capul în nisip cu lacrimi de nisip …

ea are cocoașă, oglinzi, mlaștini și turbe,
are rezerve de aur, de arme secrete, de semințe,
are pământuri și ape și văitându-se că nimic
are nimic,
nu dă nimănui nimic …

ea merge prin deșert și prin junglă,
pe sub pământ și prin cer,
prin neuroni și prin codul genetic
prin spectru e un cameleon trădând orice culoare …

ea naște continuu fii și fiice, nimic nu o poate opri;
naște pietre și nebuloase, naște monștri gri

o! ea calcă peste sine cu ură,
se sfâșie, se autodevoră fără oprire;
ea peste tot renaște la nesfârșit …

și vai – nu poate muri, nicidecum nu
poate muri …