Aseară stăteai pe mine cum stăteai când făceai castele de nisip la Navodari, cum stai pe covoare cand le freci cu peria de lemn
Ai întrebat unde e toaleta și te-ai întors îmbrăcată cu o bluză de pijama șifonată scoasă dintr-o poză făcută în liceu

Îmi recitai monoloage din filme fiindcă în visul ăsta credeam că esti actriță

Eu o țineam în brațe pe “gosta” prietenă de când ne-am plimbat cu bicicletele și tu nu înțelegeai nimic fiindcă eu tot evitam să îți spun 2 lucruri esențiale și din pricina lor toate celelalte păreau necinstite

Apăruseră și alte femei zgomotoase în casă, așa fără nicio legătură, parcă voiau doar să răscolească sertare și să îmi facă dezordine în plan
dar măcar te mai animaseră
te-ai ridicat
Eu țineam cu dinții de momentul central
Cel în care
Stăteai așa pe mine cum sunt portretizate gorilele și mă priveai de sus și dacă mă mișcam puțin ziceai că am mustață mare și-o să te irit deși niciodată nu mi te-am imaginat atât de sensibilă

Stăteai acolo deasupra mea

Vorbiseși cu bunică-ta la telefon și atunci am profitat sa te mângâi pe picior cand mi-am făcut drum pe langa tine
Ai scos un oftat pe care l-ai integrat natural în conversația telefonică
În timpul ăsta, pisica mea de când încă nu te cunoșteam deschidea geamul de la balcon ca să ia o gură de aer proaspăt
ca să nu vomite de la atâtea dulcegării

Nu mai știu nici un cuvânt din câte ai zis
Probabil cuvintele firești pe care le zici
Zilnic
Lunar
Eram așa surprins să te văd deodată la mine în casă
La mine în viață
Într-o normalitate pe care ne-o promisese și Iliescu atunci când eram mici și pierdusem speranța că se va mai înfăptui

Mi-a fost mereu greu să mă exprim cu cuvinte și așa că tot apăreau imagini pe care mi-ar fi plăcut să le fotografiez
Clipeam rapid
de câteva ori pe secundă ca un declanșator
speram să mi se întipărească

Tu zâmbeai stăpână
De parcă veniseși singură
De parcă nu eu te visam pe tine
De parcă tu conduceai visul meu
Așa cum conduci viața mea
Ce nu mai începe odată.