Și totuși, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuși deodată în noi înșine
cu toate celulele și atomii noștri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu și inteligent
care, după aceea, va exploda cu violență
devenind un fel de univers ?...
Atunci poate că ni s-ar topi impuritățile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veșnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite și uluitoare,
căci toți am fi entități zdrobitor de puternice...

Și totuși, totuși...
N-am fi deloc liniștiți sau fericiți,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
ce ne-ar obseda cu dorințe nostalgice
de a redeveni ființele vremelnice,
pătimașe și slabe, veșnic nemulțumite, care am fost la început.
De aceea mai bine să nu ni se întâmple nimic!

Glen Ellyn, 13 sept. 2019