când s-au hotărât să se despartă lucrurile cunoscute
atunci am ales să plec în necunoscut,
trandafirul bolnav din grădina uscată
mă scaldă în iubire o ultimă dată,

fântânile îmi vorbesc despre seceta verii
eu le ascult și le spun
suferința e doar o iluzie…

umblând pe aceleași cărări acum par a fi drumuri noi
ce mă fac să clipesc mai des,
la fiecare răsuflare simt toamna
frunzele-mi cântă în tonuri de galben
jelesc zilele lungi de vară,

răsăritul e mai închis și atât de silențios
frigul dimineții îmi amintește de călătoria-mi lungă
îmi sărută obrajii tăcuți și-mi deschide ochii larg
să pot vedea prin ceața deasă,

după o introspecție parțială fac încă un pas,
cu miere în glas mă alint iar picioarele merg de la sine
toamna mai e și e bine!