toate liniștile tale mi s-au vărsat în mațe,
femeie, acolo au prins a-mi crește fluturi roșcovani
ca niște zbateri de flăcări,
dedesubt cenușa iubirii renaște omida
și iar îmicresc fluturi
până interiorul mi se face locuitor într-un altul

pacea de tine nu va exista,
doar vezi că îți rostogolesc zilnic rotundul clipelor
pe muntele cuvintelor abstinente de la luciditatea zadarului
bețiv al cernelii, în ebrietate de tine

și totuși ești o inexistență,
carnea ta e o ceață în plaiuri montane de idealuri
când fac dragoste cu tine îmbrățișez văzduhul orizontal al odăii
din omida închipuirii fluturii omida de deasupra
mațele mi se sfărâmă în așteptarea venirii tale, carnată

poți fi oricare purtătoare-mi de coastă