mă mulțumesc cu întunericul
să-mi întindă mâna firesc
la capătul zilei
spre ferestre închise
de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic în
atmosferă
de parcă nu m-ar fi orbit definitiv
cu ochii scoși
ulii despărțirii
să mă împrăștie
printre copaci bătrâni

mă mulțumesc cu pustiul
trimis împotriva mea fără mila
începutului
de fapt
te-am iertat din zorii plecării tale
multul nostru e puținul rămas
la plecare

doamne,
ce mulți sunt împreună
în rana asta a asfințitului
sângerând ireal

păstrează toamna pentru tine
eu mă mulțumesc cu puțin
să rămân spre finalul umbrei
să mă evapor