în mațele gândurilor bătrânii fermentează eternitate,
senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri
sub cer de înțelepciune curge o apă a luminii

în frig în flăcări de toamnă
bătrânii prind a decoji viața de pe nemurire
nu-i nimic să nu
curând intrării în piept de mormânt
cu suflet rătăcitor în senin

bătrânii sunt un început al orizontului cu soare apus,
luna-și înfige cuțitul de-argint în pieptul vârcolacului
deasupra de iaduri suicidale
în verdele naiv al stării de prunc
adăugat până la contopire
duhului liniștit, ca de dumnezeu,
al celor plecând

când senectutea îmi va spăla mâinile gândului
voi strange în brațe în grijă penița
să nu strivesc stihul fragil al înțelepciunii