Mitomel, gândind la rece,
Fără chef în toamnă sumbră,
Să rămână sau să plece…
C-a ajuns din om, o umbră,

Cu o leafă cât factura
La lumină - și atât! -
Și de foame strângând gura,
A-nghițit nodul din gât.

Ar pleca din țara asta
Sărăcită de golani,
Da îl sâcâie nevasta
C-o s-o uite peste ani.

Că își va găsi pe alta
C-un IQ mai arătos,
Ea se va zvârli în balta
Ce-a secat…în lut păstos…

Ea nu știe să trăiască
Fără el, și va muri,
Ș-apoi cine s-o pocnească
Chiar și când va însuri?

Mitomel strâmbându-și moaca,
După trei înjurături,
Că îl macină ca toaca,
Iată, ia niște măsuri!

- Măi, nevastă, aiurită,
Tu mă vezi vreun Făt-Frumos?
Ce te zvârcoli ca pe plită?
Nu-s genetic arătos.

M-am gândit, pe-un ciot, în poartă,
Eu aș candida, legal,
Nu am masterat, - se poartă -
Știu minți, am papagal…

O să le promit și marea,
Sarea gratis, de pe val,
Și voi garanta schimbarea
Până mușc din cașcaval.

Le promit că-n plictiseală
Și în lene, delăsări,
Vor primi fără-ndoială,
Și-un hamac cu legănări…

Ea-l privește ca dementa,
Procesând cumva mai lent…
- Bravo, că oricum freci menta,
Și-n prosteală ai talent!

Te-or vota dac-ai promite,
Că mărești oficial,
Alocații, pensii, mite,
Ajutorul-Social.

Sunt atât de mulți prostani…
Scuză-mă, așa am zis?
Rectific, sunt mulți sărmani,
Ce nădăjduiesc și-n vis.

- Măi fată, tu ești o artă!
- și-i pupă ochii și gura –
Și în zori zbiară în poartă:
- Mi-am depus candidatura!

Și-or vota ca niște frați,
Cei naivi...la ochi, legați…