întotdeauna începutul e cel mai greu în toate.
ca să poți continua povestea - oricare ar fi ea -
îți trebuie un punct de sprijin să poți răsturna pământul...

de un fel de nerostire ai nevoie câteodată
pentru a spune primele impresii despre viață
și apoi să trăiești clipa tresărind...

uneori mă așez între lume și gânduri
așteptând emoția creatoare de inspirație
ca să pot zbura cu aripile crescute înăuntrul meu.

câteva absențe de sine sunt necesare
ca visurile să devină realitate
pentru că numai cu inima poți vedea limpede
chiar dacă uneori ea e orbită de dragoste

în rest, e de ajuns să trăiești între ani
să te copilărești în voie, ori de câte ori vrei,
să știi că meriți totul fără să ceri nimic,
și să fii în contratimp cu vârsta.