Ca un pilot de curse sfidam sub mine norii:
I-am spart fără de milă trecând deasupra lor.
Am fost sus, la-nălțime, precum prin nori cocorii,
Dar când văzui că-s singur, decis-am să cobor...

Din înălțimi celeste, plonjai în scufundare.
M-am afundat în goluri cu negre adâncimi...
Acolo-am fost tot singur și bezna tot mai mare;
De-aceea, din extreme, ieșii între mulțimi.

Aici, la suprafață, pe scoarța pământească,
La mijloc, între oameni, nu știu ce-i de făcut,
Căci văd cum jalnic piere chiar firea omenească
Și-o molimă de ură pe glob a apărut!

Ca să-mi salvez o parte din ce-a fost bun în mine,
M-am refugiat prin codri, pe lângă răuri, mări,
Și peste tot am prieteni: păsări, furnici, albine,
Mulțimi de patrupede - oriunde-n patru zări...

Mi-s dragi și mă respectă, căci toate-au legi perfecte.
Le știu secretul vieții și le respect la fel.
Nu am găsit la ele nici vicii, nici defecte;
Multe-nvățam alături și-s mândru de-al meu zel.

Stând printre flori, prin iarbă, prin peșteri primitoare,
Nu-i zi să n-am priveliști spectaculoase-ades:
Mărețe răsărituri ori asfințiri de soare,
Încât mă-mbăt de-un farmec de alții ne-nțeles.

Când vreau, caut izvoare și dorm chiar lângă ele,
Vrăjit, le-ascut șoptirea deplin melodioasă,
Care-nsoțesc sub lună triluri de filomele -
Și, totuși, chiar și-acolo, eu mă visez... Acasă !

Glen Ellyn, 11 oct. 2019