tu mă întrebi dacă știu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ți-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir și tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ți se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiți cum submarinul meu ruginit
își flutură cam un minut aripile mici
după care își ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roți, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
așa că fă bine și spune-mi
dacă mai există loc și pentru mine
hai minte-mă frumos

iubita mea e ca un deșert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenușă în loc de nisip
cu ochii neșterși de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă și lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
și nimeni nu filmează

ascunși în nori doi îngeri chiori
beau cucută
și nimeni nu-i ceartă și nimeni nu-i alungă