Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-și luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o floare mare
și sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfințitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
și noaptea-și flutură năframa neagră,
care mă sperie puțin,
dar tu-mi răspunzi ușor tulburat de somn,
și-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ș-apoi prind puțin curaj,
pană la sosirea neașteptată a ta,
simtind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoșătoare
și-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în așternutul moale al frunzelor.