Mergeam pe o stradă lăturalnică.
Creierul meu de acum
Se întorsese spre originile sale
Şi nu puteam distinge
Decât elementele esenţiale ale existenţei,
Durere, bucurie.
Nu înţelegeam ce se întâmplase.
Cu o zi înainte eram altcineva
Şi azi mergeam cu aparat de picioare.
Aveam o vârstă ce nu mai intră în calculele
Celor ce împietresc regulile
Şi pentru că cei ce înmuguriseră din mine,
Mă puseseră să mă rostogolesc pe străzi,
Cu mâna veşnic întinsă
Într-un gest înlemnit umilit,
Mi-am pus în ea
Ceva pentru metamorfozarea gestului,
Un pahar, de vânzare, cu tămâioare.
Şi tot mergând pe străzi laturalnice,
M-am întâlnit cu mine, cea de acum.
Aveam 20 de ani
Şi părul rebel aluneca peste umeri.
M-am uitat cu blândeţe
În ochii bătrânei.
Am cumpărat de la ea
Un buchet de flori.
Erau aproape ofilite,
Căci mersul, stângaci, le năpădise.