Prin zbateri și sculptări în slove, brodând idei cu dulci candori,
Prin arderi vii ce umplu goluri și schimbă vorbele-n cântări,
Poeții-nșiră versuri albe sau clasice, de s-or ivi,
Sperând că numele lor șterse, celebre-n veci vor deveni...

La Porțile-eternității toți vin grăbiți și bat timid,
Dar ele-s uși înțepenite și-odată-n secol se deschid,
Iar cel mai norocos, când intră, străbate-un labirint de-amploare,
Spre-a dovedi c-a lui sosire n-a fost o simplă întâmplare.

Din zeci de colțuri, reflectoare îl urmăresc prin osanale;
Covoare largi de flori, oriunde, l-așteaptă așternute-n cale.
Și, totuși, cel ales, adesea, îndură pisme brusc ivite,
Căci nu o dată-n flori, ascunse, l-ating și ace otrăvite...

Nimic nu e perfect în lume și asta orice om o știe,
Poeții însă-s alte ființe - transformă toate-n Poezie:
Natura, dragostea, norocul ori chiar durerea-adeseori -
Și cât de cât, de-alină inimi, rămân pe veci nemuritori !


Glen Ellyn, USA - 16 XI 2019