Luna își cerne paloarea
Printre aripi de vânturi.
Sub tei foșnește cărarea
Poetului dus de gânduri.

E noapte de trist Brumar
Și umbre se nasc pe pavaj;
Dirijate de-un chior felinar
Dansează în sinistru miraj.

Iar expresivii ochi de boem
Sătui de un cronic nesomn
Lucesc cu-al visării blestem
Pe chipul absentului domn.

El știe că pentru ultim sonet
Îl așteaptă cu sufletul frânt
Zdrențuită în peisaj desuet
Regina aramei dusă de vânt.