Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr irațional,
fiindcă și copiii din școala preliminară știu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecționate și funcționarea lor simultană,
sinergică și mondială,
poate să fie îmbunătățită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură și altor roboți extrem de inteligenți.
De mult timp am ajuns să măsurăm și timpul cu inexactitate.

Învățăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim așezați pe toate celelalte simțuri ale celorlalți oameni ai secolului 23,
și totuși simțim pământul de sub noi,
așa precum prințesa lui Andersen simțea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Știm că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiștii consideră că nu ne apropiem de sfârșitul lumii,
mai ales fiindcă am renunțat la pretenția că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă și timpul este o categorie a materiei și spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spațiul.
Până și copiii cei mai mici care știu să vorbească deja
știu și formula inexactă a ariei cercului,
unde numărul pi nu poate fi calculat cu exactitate, deci noi nu putem
măsura numeric din formulă suprafața unui cerc.

Nu putem determina o distanță și nici o arie cu exactitate
și nici momentul în timp cu precizie. Prin urmare, aceste formule de calcul
le-am obținut băbește, plecând de la corpuri de laborator
cu forme cât mai precise – dar nu perfecte – de cilindri, sfere, cuburi,
paralelipipede – am determinat imprecis volumul prin formula masă
ori densitate și am măsurat anumite muchii drepte, obținând astfel,
prin împărțirea volumului la înălțime aria imperfectă a cercului
de la baza cilindrului. Disputa între savanți continuă: dacă masa
sau greutatea care depinde de forța gravitației și dacă densitatea,
care depinde de forțe de tensiune superficiale, de forțe fizico-chimice,
sunt mărimi relative sau absolute. Mulți cred că, pe lângă spațiu și timp,
avem și categoria a treia, perfectă doar ca idee și nu în sens practic,
anume forța sau energia. Între timp, suferim atacurile noilor sofiști
ai filozofiei idealiste a limbajului, care ne ironizează cu ideea
că noi avem capete pătrate, dar stăm la mese rotunde sau că energia
potențială a oamenilor de știință este direct proporțională cu masa
prostiei la pătrat. Sau că acest moment al conferinței noastre,
2222,6485110... este bineînțeles numărul de înmatriculare
al vehiculului personal al soției mele.

Există doi savanți care au încercat să ofere o altă formulă
a ariei cercului, dar au fost respinși de comunitate și obligați
să trăiască încă 300 de ani la Polul Sud.
Comunitatea noastră științifică, al cărei purtător de cuvânt mă aflu,
consideră că fără aceste imperfecțiuni ale spațiului
arhitectura nu au fi posibilă și totul ar îngheța în timp și spațiu,
deoarece schimbarea apare ca iluzie sau ruptură
de sens între spiritul omenesc și lumea materială pe care o transformă.
La fel, timpul nu ar curge dacă am ajunge la măsurarea prea exactă
a momentului, ceea ce nu toți savanții consideră la fel.
Gaudeamus igitur! Civilizația este încă tânără.