când a mers într-a-ntâia ştia să scrie şi să citească.
furase meşteşugul de la fratele cu trei ani mai mare şi
mare plictiseală pe el să facă pe caiet
puncte şi linii, bastonaşe, cârlige...
îmi amintesc de-o întâmplare:
domnişoara Adela, tovarăşa învăţătoare,
să îi astâmpere foiala din bancă, îl puse să facă
bastonaşe la tablă, nu înainte de-ai altoi două linii
la palmă.
cred că aici a făcut ea greşeala, cred că atunci catârul
din el s-a trezit. a tras cu creta, grosier, o perpendiculară
şi-a început să râdă. îl fulgerase o imagine-n gând
cu numele său.
de ce te hilizeşti, întinde palma...
(palma copilului de atunci, în amintire simte şi-acum
usturimea subţirelui cant.) şi-acum, să-mi
spui cum bastonaşul eşti tu, zise ea.
catârul n-a lăcrimat şi cu voce de râs şi de plâns a zis:
aista-i I dacă îi pun punct, dar fac un rotund şi e O,
trag două linii aşa, (trase două obice-n unghi, în partea
de jos) şi e A. cu creta trage repede o linie lateral
stânga de sus în jos şi-n dreapta una în sus înjghebând
schematic un om şi zise: aista-i N şi omu-i IOAN
şi sînt eu...
copiii au râs. ea nu dar le-a spus părinţilor să aibă grijă
de el că-i mare păcat,e brânză bună
da-i în burduf de câine. nu l-a mai pedepsit făcându-se
că nu-l vede că, pe ascuns, el citea în timpul orelor
Cei trei muşchetari...

între timp carnea, în saramura trăirilor, s-a maturat,
afumată de-atâta fumat e-un fel de pastramă acum numai
bună pentru îmbucătura din urmă a celei ce-aşteaptă
şi care încă-l mai lasă, punct mişcătur, să umple
cu dâra cuvântului rotundul de-atunci, să-l facă
punctul pe i al vieţii...