Cu ochii în viitor
am împăturit harta
și am pus-o în buzunarul de la piept,
să nu mă rătăcesc în țară straină
inimii,
dintr-o dată
în freamătul pădurii au plâns munții,
cu zăpezi netopite
râurile s-au revărsat
ca si cum ar fi grăit tăcerea din necuvinte
soarele mi-a curs în inimă,
Dunărea mi-a colorat sufletul
în albastrul Voronețului,
păsările s-au strâns
să-mi afle emoția,
frunzele s-au adunat lăngâ copacii doborâți
să-i plângă,
vântul a răzbătut prin porți de lemn
sculptate în memorii,
copii cu zâmbetul soarelui
pe buze recitau Eminescu.