agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-12-04 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Șase ani am supt la maică și-un alt an la o ursoaică. Foaie verde a cucutii, alți opt am supt din butii vin cu sânge de vultur, să-mi stea fruntea în azur, vin cu sânge gros de lup, să-mi zbârlească pânda-n trup. Frâng, pe după gât, un trunchi, și-mi dă codrul în genunchi. În frigare coc jivine, chem răstoacele cu mine. Umbra-naltă prin sloduni mi-o ling peșteri și furtuni. Birui râpele la trântă, munții mă poftesc la nuntă. Beau, din ploscă, zarea-ntreagă, îndes luna în dăsagă. Cu țurcana, țurcă vie, zvârlu-n rai la Sân-Ilie. Cântul meu în rotogoale vâjâie și dă târcoale. Suflu cer peste voroave, din luceferi fac potcoave, că în grajdurile mele roibii-s potcoviți cu stele și ocale mari de vise, pentru drumurile-nchise. Noaptea, dorm pe-un braț de joarde lângă sufletul ce arde. Și prin somnul cu poiene ies, din lacuri, sânziene. Vin, uitându-și apele, să-mi sărute pleoapele și să-mi dea comorile: umerii cu zorile, ochii cu livezile, sânii cu zăpezile, gura cu mărgelele coapsele cu stelele și cu mahmudelele.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate