din câte suferințe sunt
cea dată de suflet le întrece pe toate
îți lasă starea de om pierdut
închis în tine ca într-un clopot
pe care nimeni nu-l mai trage de lanț

nu sunt justificări
pentru nopțile pierdute
dincolo de orice încercare
sufletul rănit nu se ascunde
se vindecă încet

bucuriile se ivesc rar
ca florile crescute pe stânci
am rămas floare de colț în vârtejul furtunii
se rup copaci falnici
eu nu mă tem
nu mă voi desprinde până la moarte
de locul în care m-am născut