inima mea e ca un trunchi de fag
îmi face vara sanie și iarna căruță
din munții apusenilor mă trag
codrul mă doinește cu glas de stăncuță.

stejarii și brazii îmi sunt frați ideali
le ascult freamătul pe rețele sociale
ei nu sunt habotnici și nici imorali
izvoare de gânduri îi poartă în vale.

port doruri la piept ca pe mărgele
cu boabe de rouă setea îmi astâmpăr
îmi proptesc nădejdea pe albe vergele
mă zbat în tăcere cerul să nu-l supăr.

frunze de fag am cusut la pingele
icoane de lemn de la târg le cumpăr.