M-au asaltat amintirile
aruncă în mine săgeți ascuțite
din morminte în care
nu mă mai pot întoarce
să mă apăr de larvele
atâtor greșeli trecute...
Deasupra dau muguri
inutile păreri de rău
și timide eseuri de resuscitare
a ceasornicelor cu arcuri stricate
de prea multe întoarceri.
Degeaba vremea își mai fardează
pielea cea veștedă
cu pudra fostelor primăveri
în urma pașilor mei
timpul se evaporă discret
lăsând în cutia poștală
factura zilelor de ieri
Cu teamă deschid insectarul de poze
de unde moartea familiar mă privește
umbre firave îmi aruncă în poală
miozotis buchete-buchete...
din vitrinele magazinelor închise definitiv
de falimentul iubirii
îmi zâmbesc știrb
manechine chele
iar în cinematografe rulează
aceleași filme mute
cu personaje desuete ce fac
aceleași gesturi grotești
când se iubesc sau se ceartă
Stau la fereastră și-mi beau pe-ndelete
Cafeaua resemnării
de plicitiseală îmi dau în ghioc
ca un prooroc orb încercând să ghicesc viitorul
prescris acum o veșnicie -
e ceață la capătul tunelului
unde apa cea neagră pândește
să mă bea neîncepută
în oricare zi de miercuri
Mi-e frig, Mamă!
lasă-mi în noaptea aceasta
jumătate din giulgiul tău.