Mă dor depărtările și-mi caut locul
unde casa s-a șubrezit de întristare,
renunț la nefericitele izbânzi poleite
care-mi macină sufletul.

Privesc întregul demers cu alți ochi
prin seva întoarceri în rădăcini,
mă uscă însingurările cu lacrimi
și ard câte puțin la fiecare colț de lume.

Doamne, cât amar să mai îndur
pe aceste tărâmuri străine
unde totul are o singură culoare
cea care-mi ucide trupul.