Trebuie să las să treacă, acum, de la mine

Ileana trece, ușoară, printr-un string de mătase, părul ei lung și galben îi mângâie picioarele

Saboțeii nu de lemn ci de pânză

Este taina femeilor și a orașelor cu ferestrele lor de miere

Își scoate afară picioarele și le spală cu apă

Culege roua cu mâna

Și mierea se prelinge pe tocurile ferestrelor și pe șoareci

Nu a nins încă

În miere

Este doar suprarealista cascadă a basmelor

În locul unde, de pildă, primăvara, cresc, încâlcite, ierburile de câmpie

Când se dezlănțuie febra tuturor florilor

Ea muncește în mină de treisprezece ani și trei nopți mâinile ei sunt negre și uscate

Încleștarea te macină

E ca un fel de rugăciune Cu a ei putere

Se mișcă, uns, scripetele

Frumusețea mișcă lipicioase mecanismele apoi șenilele vagoanelor cu cărbune încep să pornească

Și apoi să meargă pe șine

Duduie

Simte, acum, ierburile și pământul sub talpă...

Papucul este foarte subțire și iarna a trecut foarte repede

La cină, motorul pe șine morocănos Ca și când zăpada nu ar fi niciodată prea albă

Cine știe

Cum merg

Ce bărbat cu fața ruptă a scos-o afară din mină

E un iad rupt la față

E un sânge care parcă irumpe

Mi-aș fi dorit ca planeta pe care locuiesc să fie
luminată din două părți

Și să fie mai mare

Baladă
Pentru cei care n-au văzut niciodată lebede

Și Carmen

Se dă pe șotron

E desculță

Are o bucată de cretă roșie în mână

Are șase ani

Și e fata lui mami;