Printre cimbru și susai,
mărăcini și crânguri,
suflete, urci drum spre rai,
peste mari parânguri.

Stelele cu plisc hain
vin ca șoimii-n zboruri.
La răspântii de senin
Sfinții țin soboruri.

În păduri cerești de tei,
ciobănind mioarce,
stă pe prispă de bordei
Sfânta Luni și toarce.

Te-o-nțoli cu aspru strai,
ca să-ți fie zale
când cometele din rai
îți vor da târcoale...

Sfânta Miercuri, lângă lac
sur ca mătrăguna,
are casă cu cerdac
și-n cerdac stă luna.

Ea ți-o da botfori de fier,
să calci fără teamă
pe furtunile din cer
și pe ploi de-aramă.

Iar bordei de rozmarin
șade Sfânta Vineri.
Ți-o da azimă și vin
și doi vulturi tineri,

peste munți de jărăgai
calea să-ți arate,
către crinii-albaștri ai
Maicii-Prea-Curate.

Dar ajuns la Precista,
în dumbravă lină,
ca un spic vei tremura,
de-atâta lumină...

Peste rănile-ți de ieri,
Fecioara Maria
miere-o pune și tăceri,
Fecioara Maria...

Și mi te-o culca blajin,
blândă ca o soră
în beteala unui crin,
lângă auroră.