Ai gustat din mierea salcâmilor nebuni,
florile lor s-au scuturat demult,
au rămas ramurile triste.

Simt dulcele cum îmi spală amarul,
cu inima strânsă pășesc printre rânduri
ca un poet printre cuvinte,
topindu-le miezul.

Când mă îndepărtez prea mult
mă tragi de mânecă,
simt cum se pogoară spiritul,
să prindă loc în sertarele memoriei.

Aspirațiile tale mă cheamă la locul faptei
unde se zbate să se nască iubirea,
cea care îți face sufletul să trepideze
și să sară peste rând.